Skip to content

April 25, 2009

Democratia si sistemul electoral

Stim cu totii ca democratia este singura forma de guvernamant perfectibila – in teorie cel putin. Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem azi este cand si de ce am incetat sa o mai perfectionam?


Pentru multi oameni garantia unei societati democratice o dau alegerile libere la care au dreptul sa participe toti cetatenii adulti. Multi oameni merg pana la a spune ca alegerile libere sunt o conditie suficienta de a avea o democratie – aceasta ar fi The fallacy of Electoralism dupa Philippe Schmitter si Terry Lynn Karl si ea consta in:
“the faith that merely holding elections will channel political action into peaceful contests among elites and accord public legitimacy to the winners”
Aceasta eroare este usor de demontat pentru ca este evident ca mai avem nevoie de cel putin o componenta cheie in procesul democratic: reprezentativitatea. Avem nevoie ca cetatenii (sau cel putin majoritatea lor) sa isi aiba interesele reprezentate de politicienii alesi. A treia conditie necesara ar fi ca minoritatile nereprezentate in parlament sau guvern sa nu poata fi oprimate. Cu aceste trei conditii minimale putem spune ca avem o democratie. Desigur, exista mai multe conditii decat 3, Dahl schita 7 asemenea conditii iar Philippe Schmitter si Terry Lynn Karl mai adaugau doua conditii in articolul lor What democracy is and is not. Problema pe care as vrea sa o semnalez aici este conflictul dintre cerinta alegerilor universale si reprezentativitate. Asa cum se organizeaza alegerile in toate statele democratice din lumea de azi, efectul garantat este ca rezultatele alegerilor nu vor reprezenta vointa majoritatii – in cel mai bun caz ele reprezinta vointa unor mici grupuri de interese, in cel mai rau caz vointa nimanui.

Problema apare nu in faptul ca alegerile sunt libere sau ca toti cetatenii voteaza, ci ca ei voteaza aceleasi politici abstracte care nu pot sa satisfaca cerintele si nevoile specifice ale cetatenilor. Voi schita in continuare modul in care se desfasoara alegerile intr-o tara democratica.

In general cetatenii voteaza membrii unui partid pe baza unei platforme ideologice conturate destul de vag : chestiunile discutate in campaniile elctorale se invart cel mai mult in jurul taxelor si al politicilor de asistenta sociala si sunt destul de abstracte ; cetatenii care voteaza sunt oameni framantati de probleme mai complexe si mai diverse. Un singur om poate fi interesat de pilda de o educatie publica mai buna  pentru copiii sai, sa isi doreasca asigurari medicale private, o politica ecologista consistenta a Statului si o egalizare a taxelor indiferent de venit. Prima si a treia optiune sunt de stanga, a doua si a patra sunt optiuni liberale de dreapta. Pe cine va vota acest cetatean? Pe nimeni, evident, pentru ca nimeni nu are in platforma sa aceste scopuri atat de diferite. Sau se va multumi cu the next best candidate care promite macar indeplinirea a doua din patru. Acest cetatean are toata justificarea sa nu voteze deoarece el are niste nevoi complexe si specifice iar platformele candidatilor sunt generale si abstracte. Ca el sunt multi alti oameni, fiecare din ei cu alte probleme si scopuri, cu alte cerinte de la Stat. Ce facem cu ei?

Filosoful obisnuit cu impartirile clasice si simple intre dreapta si stanga ar putea sa le ceara acestor cetateni sa se decida pentru o orientare politica generala si sa voteze in acord cu ea. Dar oamenii, spre deosebire de partide, nu sunt obligati sa fie de dreapta sau stanga si nu ar trebui sa fie. Problema nereprezantativitatii candidatilor este o problema serioasa si nu trebuie ignorata. Cand un om voteaza, el transfera dreptul sau de decizie politica unui alt cetatean, acest transfer confera legitimitate tuturor deciziilor pe care politicianul le va face pe timpul mandatului sau. Dar daca transferul este facut in lehamite si de forma, el este fara sens.
Multi oameni nu isi exercita dreptul de a vota in statele democratice occidentale si aceasta tendinta este in crestere. Ce se intampla cu ei? Am putea fi tentati sa spunem ca ei nu sunt constienti politic, ca nu sunt responsabili sau sa gasim alte moduri de a-i invinovati, dar poate ca ei sunt mai responsabili decat ne imaginam. Puterea politica este un dar mult prea pretios ca sa il transferi oricui doar ca sa se cheme ca ai votat. Poate ca acesti oameni simt clar ca nimeni nu merita acest transfer de putere de decizie,prin urmare refuza sa o faca. Multi oameni nu voteaza pentru ca simt ca vocea lor nu conteaza, ca ei nu sunt recunoscuti ca alegatori. Si problema este cea schitata mai sus: ei nu conteaza in platformele politice tocmai pentru ca au cerinte atat de specifice pe care nici un politician nu le poate indeplini – poate daca am avea cate un politician pentru fiecare alegator, adica o democratie directa, atunci aceste cerinte ar fi satisfacute. Nu voi pleda aici pentru democratia directa deoarece cred ca se poate salva reprezentativitatea democratiei si voi arata mai departe cum.

O alta problema , de o natura cu totul diferita, este problema competentei politicienilor. Aceasta problema este epistemica  si are legatura cu autoritatea. Ne place sa credem ca alegem oameni comptenti in functii de mare responsabilitate, acolo unde cunostintele lor vor fi folosite efectiv in folosul tuturor. Adevarul este ca nu putem controla unde va ajunge candidatul pe care il alegem si cat de bine va fi folosit el. Ce alegem de fapt?

Alegem un partid care va alege un prim ministru care va desemna niste ministri care vor administra asa cum cred ei de cuviinta domeniile respective. Majoritatea intereselor alegatorilor sunt legate de deciziile ministeriale sau de anumite legi date de parlamentari. Dar asupra ministerelor alegatorii nu au nici o influenta iar asupra legilor la fel. Presupunand ca oamenii dintr-o circumscriptie aleg un jurist competent pe care il trimit in parlament special pentru a discuta noul cod penal. Presupunem ca alegatorii nu mai au alte interese de la el, ei vor doar ca el sa isi foloseasca competenta in discutarea noilor legi. Din pacate influenta oamenilor competenti in votarea legilor in parlament este minima. Un singur vot constient nu inseamna nimic in marea de voturi ignorante si trebuie sa luam in considerare ideea ca parlamentarii care voteaza un cod penal sunt in proportie de 80% ignoranti cu privire la  ceea ce voteaza pentru ca ei au alte specializari, fiind recrutati din toate mediile sociale. Problema aceasta nu este noua, se cunoaste perfect si de aceea s-au inventat comisiile parlamentare: juristii si specialistii analizeaza optiunile, fac un raport pe care il prezinta plenului, apoi se voteaza. Dar intrebarea care se pune acum este: cat de competenta este masa de parlamentari dupa ascultarea unui raport? Pot ei sa inteleaga subtilitatile formularilor legale si toate implicatiile? Normal ca nu. Atunci cum stiu ei ce sa voteze? Nu stiu si de aceea isi intreaba partidul.  Cand o masa de ignoranti voteaza niste legi nu competenta va prevala, ci interesele de partid sau grup. Raportul comisiei juridice in acest caz nu va face o mare diferenta daca partidele politice aveau deja un punct de vedere anterior.

Este clar ca avem de a face aici cu un prost management al cunoasterii. Oamenii care ar trebui sa decida in chestiuni la care se pricep sunt anulati de masa ignoranta care da majoritatea voturilor. Vocea cunoasterii se pierde in schema mai mare a intereselor de partid. Ca alegator, fiecare isi doreste ca legile statului sa fie formulate de oamenii cei mai competenti si mai responsabili dar sistemul, asa cum este gandit, nu permite manifestarea competentei. Atunci cand un parlamentar voteaza cu egala autoritate in chestiuni de cod penal, cod rutier, taxe economice, drepturi ale minoritatilor, buget si drepturi de autor, ceva nu este in regula – mai ales daca el personal nu se pricepe decat la ingineria motoarelor cu reactie. Este clar ca votul lui in aceste cazuri nu va conta, ca individualitatea lui nu se va exprima prin acest vot, ca ratiunea si gandirea lui sunt date la o parte iar el va fi doar o masina de vot in interesul partidului sau. Cand un parlamentar nu isi poate exercita abilitatile de gandire critica pentru ca totul il depaseste, el nu isi serveste alegatorii si nu reprezinta de fapt pe nimeni in parlament; puterea pe care o are de a vota nu mai este a lui si o foloseste fraudulos. Alegatorii sai nu l-au votat ca sa asculte orbeste de un partid, l-au votat ca sa isi foloseasca ratiunea, simtul moral si expertiza in folosul tarii sale.

Ce este de facut? Am putea obliga parlamentarii sa ia cursuri de legislatie, economie, administratie si orice ne mai trece prin minte, dar nu este fezabil. In scurt timp nu se pot invata decat generalitati si chestii inutile, cunostintele necesare votarii unei legi specifice cerand ani de pregatire si specializare. O alta solutie ar fi sa lasam doar comisiile sa voteze. Cand se creeaza o comisie de analiza a unei legi, acea comisie este stabilita pe criteriul competentei – de ce nu ar si vota legea tot acea comisie, fara sa mai treaca legea prin plen?
Problema evidenta aici este ca unii parlamentari ar avea puteri mai mari decat altii, deci oamenii care i-au votat ar fi mai importanti decat altii, deci s-ar incalca cerinta votului egal. Apoi putem presupune ca oamenii care ar fi numiti in comisii ar fi numiti exclusiv pe criterii politice, mimand competenta.

Problema competentei alesilor are un simetric in problema competentei alegatorilor. Noi nu ne punem niciodata problema despre ce stiu alegatorii atunci cand voteaza, daca sunt ei capabili sa aleaga cel mai bun om – si nu vorbim aici de competenta morala, ci tot asa, de specializari. Voturile oamenilor trebuie sa fie egale,acesta este un principiu fundamental al democratiei, dar ce se intampla cand egalitatea asta garanteaza ca votul unor ignoranti va coplesi votul oamenilor informati?  Si acesta este cazul de cele mai multe ori.
Nu propun ca solutie o forma de elitism dar trebuie inteles bine ca noi de fapt ignoram specificul fiecarui alegator tot asa cum ignoram competentele alesilor cand acceptam ca majoritatile ignorante sa decida in orice situatie. Din cauza ignorarii competentei alegatorului se ajunge la votul emotional si populist.  Dar oamenii nu sunt irationali de la natura, foarte putini oameni sunt total irationali. Doar ca sistemul electoral actual nu le da posibilitatea unei alegeri in care ratiunea si competentele lor sa conteze si atunci ei aleg sa nu mai voteze sau voteaza cu cel mai populist candidat pentru ca spera macar in virtutile lui morale.
Idealul ar fi ca niste alegatori competenti sa voteze niste parlamentari competenti pentru niste atributii specifice. In continuare as vrea sa schitez un posibil sistem de vot care ar corecta neajunsurile prezentate mai sus. Sistemul de vot pe care o sa il prezint se numeste vot partial din lipsa de un nume mai bun.
Cum am spus mai sus, problema alegatorului este ca mari parti din puterea politica ii sunt inaccesibile – el nu poate decide prin votul sau nici macar de departe care va fi structura lor. Exemplul cel mai evident este puterea executiva. Oamenii voteaza numai in ceea ce priveste puterea legislativa dar vietile lor sunt afectate mai mult de deciziile executive decat de deciziile legislative. In fapt, pentru o democratie stabila istoric, legile nu au nevoie de schimbari radicale la fiecare 4 ani si sunt destul de bune si de functionale. Miza adevarata a tuturor alegerilor este de fapt cine primeste puterea executiva? Si exact aici cetatenii cu drept de vot nu au nici un cuvant de spus.

Ne dorim ca oamenii sa isi poata alege ministrul sanatatii (de exemplu) si echipa lui manageriala direct, bazandu-se pe alte considerente decat cele de partid. Cum ar arata o lume in care oamenii ar alege ministrii si echipele de specialisti ministeriali direct? In primul rand am avea niste alegeri fragmentate si mult mai interesante. Discutiile din campanie s-ar axa strict pe probleme specifice de interes  general, dezbaterile s-ar purta intre specialisti si termenii de discutie ar inceta sa mai fie termeni emotionali sau populisti, discursul politic n-ar mai fi despre moralitate si coruptie, ci un discurs civilizat ce ar apela la ratiune.
Daca democratiile moderne ar adopta acest sistem de alegeri partiale,  in care fiecare  alegator practic alege fiecare ministru si echipa sa, atunci nu s-ar mai pune problema dezinteresului. Cand nu ti se cere sa votezi o politica difuza despre nationalism si stanga-dreapta, ci ai de ales intre politici specifice in sanatate sau invatamant, cand stii exact cum te va afecta fiecare, atunci nu ai nici un motiv sa nu te prezinti la vot. Si nu mai ai de reprosat politicienilor ca nu iti vorbesc despre interesele tale particulare. Nimeni nu poate avea interese mai specifice decat acestea. Mai mult, daca o campanie se poarta pe subiecte specifice, exista un feed-back rapid de la alegatori care pot sanctiona la urmatoarele alegeri politicienii care nu au facut ce au promis. Dar cand votezi un partid pentru Parlament cum il poti sanctiona la urmatoarele alegeri? Ce ii poti reprosa? Ca nu a fost destul de stanga sau de dreapta? Reprezentantii sai o sa spuna ca au fost,asa cum au inteles ei sa fie.

Sistemul acesta ar rezolva partial si problema competentei. Oamenii au sansa sa voteze pentru fiecare minister in parte dar nu sunt obligati sa o faca si astfel, de fapt fiecare va vota in functie de interesele sale si de competentele sale. Cand esti competent intr-un domeniu nu se poate sa nu te intereseze si sa nu incerci sa il schimbi. Astfel, de exemplu pentru ministerul sanatatii ar vota toti medicii, asistentele si farmacistii, dar probabil si oamenii care au avut de a face cu sistemul , fosti pacienti, sau rude ale lor. In genere, oamenii care stiu ceva despre domeniu vor fi mai interesati sa voteze pentru ministerul respectiv decat cei care habar nu au si astfel ponderea voturilor informate va creste mult in defavoarea voturilor ignorante. Acesta este clar un castig pentru democratie si pentru spiritul civic.

Avem nevoie de discutii specifice pe subiecte bine circumscrise, avem nevoie de politici clar formulate inainte de a vota pe cineva. Si numai un vot partial poate asigura asta. Demagogia si oratoria goala ar muri inainte de a se naste pentru ca atunci cand oamenii stiu clar ce isi doresc de la un candidat, nu mai sunt impresionati de nationalisme si patriotisme goale. Cand un candidat  si-ar face campanie pentru ministerul educatiei  sa zicem, el nu ar putea sa arunce doar vorbe goale despre problemele din scoli si universitati pentru ca cei care il vor vota, profesorii, parintii de elevi, stiu ei singuri si nemijlocit care sunt problemele din scoli si licee. Intr-o astfel de campanie pe subiecte circumscrie s-ar vedea clar cine vorbetse cu discursuri invatate si cine are habar de problemele reale pentru ca s-a mai confruntat cu ele.

In ceea ce priveste votul pentru parlament, structura sa ar ramane neschimbata, oamenii votand pentru candidati regionali. S-ar multiplica numarul de liste si de optiuni dar cu un castig clar in informare si decizie pentru cetateni. Probabil ca unii ar vota doar candidatii pentru un anumit minister, altii ar vota pentru mai multe, si cativa pentru toate. Unele ministere ar avea putini votanti – de ex ministerul mediului- dar am avea certitudinea ca aceia care voteaza sunt intereesati in mod real de problemele mediului si ca votul lor e informat; alte ministere probabil ar avea o masa uriasa de votanti- de ex ministerul de interne. Un alt avantaj ar fi ca nu va mai fi cazul ca un ministru incompetent sa fie numit pe criterii politice de catre un prim minsitru dezinteresat, alegatorii ar avea grija ca nici un om incompetent sa nu mai poata prinde un post ministerial vreodata.

Ce ne dorim de la o societate este ca cetatenii ei sa fie cat mai informati si mai putin manipulabili, cat mai implicati in viata politica pentru ca puterea ce o transfera ei alesilor sa nu mai fie putere risipita si fara consecinte. Democratia este despre puterea efectiva a poporului folosita pentru popor. Lincoln a definit-o ca “power for the people, by the people”. Acesta este idealul : ca vocile oamenilor sa aiba o influenta mai mare asupra a ceea ce se intampla cu ei in societatea in care traiesc. Cat timp puterea executiva le va fi inaccesibila, ei nu vor avea o putere reala, vor fi manipulati si indecisi, scarbiti sau apatici, cat timp nu li se spune ca ratiunea si expertiza lor conteaza  ei nu vor avea motive suficiente sa voteze.

Desigur, sistemul votului partial nu este lipsit de defecte, nu anuleaza posibilitatea manipularii si a demagogiei, dar reduce in mod evident aceste riscuri. Daca un ministru demagog va ajunge in fruntea unui minister, este improbabil ca si ceilalti colegi ai sai de la alte minsitere sa fie alesi la fel de neinspirat – pentru ca alti oameni ii aleg. O problema ar fi de organizare, ar fi cheltuieli mai mari electorale si campaniile simultane pentru mai multe ministere ar risca sa fie prea multe in acelasi timp, ametind potentialul alegator.
Cred ca votul partial este o cale de mijloc intre votul actual si democratia participativa totala. In cazul celei din urma, aceasta presupune cate un referendum pentru fiecare lege nou adoptata, si este foarte greu de organizat dar avantajul evident este ca oamenii au putetrea politica efectiv in mana. Votul reprezentativ le ia aceasta putere fara sa le ofere garantia ca opiniile lor conteaza sau ca  ei pot genera un feed-back la urmatoarele alegeri; da, ei pot pedepsi politicienii corupti ne-mai votandu-i, dar cum ramane cu politicienii incompetenti sau apatici, cu cei neobservati, cu masinile de vot? Cum sa ii tragi la raspundere cand sistemul presupune delegarea responsabilitatii pana la pierderea totala a urmei?

Trebuie sa alegem daca o sa luam democratia in serios sau o sau o  consideram ca un sistem pur formal de alegeri in care niciodata nu conteaza ce vrem pentru ca nu e nici cea mai mica legatura intre oamenii pe care ii alegem si interesele noastre specifice. Democratia nu poate fi tratata ca o formalitate goala fara sa existe pericole inerente pentru o societate libera; cand apatia se instaleaza printre alegatori, orice dictator poate ajunge la putere prin procedee democratice. Cetatenii nu trebuie sa aiba impresia ca votul lor nu conteaza, ca alegerile lor nu au nici o semnificatie si ca ar putea la fel de bine sa stea acasa. Adevarul este ca in orice democratie se gasesc destui cetateni competenti si informati care sa poata lua deciziile corecte in ceea ce priveste mersul societatii. Azi oamenii sunt confruntati cu falsa dilema ca daca le pasa de societatea in care traiesc, nu se pot implica decat ca actvisti ong sau intrand intr-un partid. Li se spune ca puterea pe care o delega ei prin alegeri este pur formala. Nu ar trebui sa fie asa. Cetatenii unei democratii ar trebui sa fie implicati in dezbaterile publice fara ca aceste dezbateri sa aiba forme politice. Oamenii nu vor sa se implice intr-un partid daca asta presupune renuntarea la viata personala, dar ei vor sa aiba un cuvant de spus in ceea ce priveste anumite subiecte care ii preocupa in special. O democratie pare sa iasa mai puternica daca cetatenii ei sunt implicati in procesul decizional si nu se mai lasa “reprezentati ” orbeste de niste straini ocazionali, si conditia pentru o democratie puternica este si un proces electoral just in care puterea este transferata de la cetateni la politicieni in mod transparent, cu un scop precis si  in cunostinta de cauza. Conditiile pentru un astfel de transfer de putere par sa fie indeplinite de alegerile partiale.

Share your thoughts, post a comment.

(required)
(required)

Note: HTML is allowed. Your email address will never be published.

Subscribe to comments